Search
Close this search box.

Via Viticola – Sarica Niculițel

Crama Via Viticola se află în cea mai veche podgorie a Dobrogei, lângă dealurile Saricii și ale Niculițelului.

Chiar dacă, în esenţă, modul de selecţie a strugurilor, introducerea lor în cramă și metodele tradiționale au fost păstrate, noile tehnologii de vinificaţie sunt mânuite cu măiestrie de oenologii noștri pentru a accentua amprenta specifică zonei Sarica Niculiţel.

Unul dintre soiurile emblematice ale podgoriei este Aligote-ul, soi pe care-l creștem cu pasiune și îndemânare.

Localizare: DN 22, Niculițel, 827165, Judțul Tulcea

Suprafaţa de vie în exploatare: 383 ha, dar și achiziția de pe încă 400 ha

Tipul solului: Soluri cenușii, rendzinice și litosoluri pe calcare scheletice. Vița de vie este “aşezată” pe schelete calcaroase și pe substraturi bazaltice.

Altitudinea nu depășește 50m

Expoziție: usor nordică

Temperaturi medii anuale: 10,8⁰C

Precipitații medii anuale: 350-450 l/mm/an

Forma de conducere (tăierea viței de vie): Guyot (sistem de tăiere mixt) pe semitulpină (semiînaltă – 60-80 cm)

Soiuri în plantaţie: Aligote, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling de Rin, Fetească Albă, Pinot Gris, Muscat Otonel, Fetească Regală, Fetească Neagră, Petit Verdot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot şi Syrah.

Vârsta medie a viței de vie: 9 ani

Productivitatea viței de vie: în funcție de parcele și de soi de la 2 până la 10 tone/ha (producție normată)

VIZIUNE PENTRU VIITOR

Viziunea actualilor proprietari este să redea acestei bijuterii a viticulturii româneşti strălucirea şi recunoaşterea pe care o merită. Pornind cu un blazon de prestigiu, prin strategii dinamice şi printr-o chibzuită retehnologizare, acest terroir singular îşi recapătă pe zi ce trece locul în topul producătorilor români de vinuri de înaltă calitate.

Echilibrul perfect între tradiţie şi modernitate consacră Viticola Sarica Niculițel ca jucător de referinţă al pieţei româneşti şi marcă recunoscută internaţional. 

Viticola Sarica Niculițel înseamnă, aşadar, o gamă unică de vinuri, cu personalităţi aparte şi cu o complexitate remarcabilă, amintind mereu de  aroma verilor dobrogene de la marginea Deltei.

ELEGANȚĂ INCONFUNDABILĂ

Astăzi, Viticola – Sarica Niculiţel deţine o podgorie proprie generoasă de 400 hectare și achiziționează în plus struguri de la o serie de producători locali.

Chiar dacă, în esenţă, modul de selecţie a strugurilor, introducerea lor în cramă şi metodele tradiţionale, vechi de mii de ani,

au fost păstrate, noile tehnologii de vinificaţie sunt mânuite cu măiestrie de oenologi de renume internațional, accentuând amprenta specifică  zonei Sarica Niculiţel.

În noua şi eleganta lor prezentare, vinurile Viticola Sarica Niculițel alcătuiesc arpegiul perfect, fie că sunt degustate într-un apus parfumat, la marginea apei, însoţind clinchetul de pahare şi zâmbetele complice ale unei conversaţii între prieteni sau făcând pereche la fel de fermecătoare cu reţete culinare tradiţionale ori cosmopolite.

Cu fiecare pas şi cu fiecare vin, de la exuberantul Aniversarium, prietenos şi sărbătoresc, la seriosul 1958, trecând prin minimalismul sincer al binecunoscutei Sarica, fie că este Essentia sau Excellence, mergând mai departe la sofisticarea temperamentală şi rasată a Cailor de la Letea și chiar când ajungem la eleganța complexă a lui Scentico și unicitatea Trilogiei în Alb, ca mai apoi să ne surprindă cu Pergament (100% Petit Verdot), cu revelația unei Fetești Negre ca cea din Epiphanié, Viticola – Sarica Niculițel devine fabulosul creator al unor experienţe care nu pot fi trecute cu vederea sau şterse de timp.

~ Vigoare ~

Sub soarele arzător și în bătaia vântului tăios, trăiesc caii liberi de la Letea. Dar libertatea vine cu un preț, nu e pentru oricine. Trebuie să fii dârz și rezistent ca ei, Caii de la Letea.

caiidelaletea.com

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
HOLIDAY PACKAGE OFFER

VREI O AVENTURA IN DOBROGEA DE NORD?

Daca iti doresti o aventura in Dobrogea de Nord, cu caiacul, bicicleta sau pe jos, nu ezita sa ne contactezi pentru oferta personalizata

Putem sa iti concepem un team bulding sau doar un sejur cu prietenii ori familia, in care sa descoperi Dobrogea de Nord pe bicicleta, in caiac sau pe jos, dupa care sa degusti un vin bun la Crama Sapata, sau alta crama, sau sa te bucuri de un brunch gustos la  Agropensiunea Valea Fagilor.

Ne ocupam noi de tot, tu doar te distrezi.