Search
Close this search box.

Greci MTB Tour

Greci MTB Tour     
Traseu de mountain bike                         
Acces: Din DN22D Cerna – Măcin pe DJ222K spre Greci
Distanța: 35km                                                                                                

Punct de plecare:Centrul Comunei Greci
Diferența de nivel: 746m                                                                       

Timp de deplasare: 3-5 ore
Nivel: mediu                                                                                                     

Suprafața: drumuri pietruite, de pământ

Traseul pleacă din centrul Comunei Greci si merge spre Delaul Școlii, în urcare până la km 7 în zona Îmbulzita, unde începe pădurea, de aici virăm dreapta și mergem pe marginea pădurii până la bariera de unde începe un drum de pământ, la km 8,5.

Drumul urcă prin canioanele de loess până la km 11,5 unde virăm dreapta și urcăm pe sub vârful Căpușa, continuăm drumul nostru până la km14,5 unde se află izvorul Italienilor, coborâm la el, ne răcorim și ne întoarcem pe traseu.

Continuăm până aproape de Țuțuiatu, aici pe traseul turistic putem ajunge în șaua Țuțuiatu sau pe Vf, Țuțuiatu,(în cazul în care dorim scurtarea traseului, din șaua Țuțuiatu se poate coborâ în Greci) după ce facem fotografii ne întoarcem la traseu, continuăm până la km 24, unde virăm drepta și începem să coborâm până la drumul de lângă câmpurile agricole care începe la km 27,5 si care ne conduce până la finișul traseului nostru.

Probleme:

  • Mici probleme de orientare, datorate multitudinii de drumuri din anumite porțiuni ale traseului;
  • Pe alocuri poate exista riscul de pană de la colții babei, sau snakebite;
  • Lipsa apei potabile, există 1 izvor, Izvorul Italienilor;
  • Pot apărea câini, de obicei fug, uneori, când sunt din cei care însoțesc oile pot fi mai agresivi.

Recomandări:

  • Folosirea unei aplicații de orientare care să folosească hărțile google;
  • Plecarea în traseu cu o rezervă de minim 2 L de apă și hrană pentru o zi;
  • Kitt de pană și cameră de schimb, de preferat 2 camere;
  • Spray cu piper pentru animale;
  • Cremă de protecție solară și spray-uri sau alte produse pentru țânțari;
  • Trusă de prim ajutor
  • La intrarea pe traseu anunțați familia sau prietenii despre traseul pe care-l urmați.
Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
HOLIDAY PACKAGE OFFER

VREI O AVENTURA IN DOBROGEA DE NORD?

Daca iti doresti o aventura in Dobrogea de Nord, cu caiacul, bicicleta sau pe jos, nu ezita sa ne contactezi pentru oferta personalizata

Putem sa iti concepem un team bulding sau doar un sejur cu prietenii ori familia, in care sa descoperi Dobrogea de Nord pe bicicleta, in caiac sau pe jos, dupa care sa degusti un vin bun la Crama Sapata, sau alta crama, sau sa te bucuri de un brunch gustos la  Agropensiunea Valea Fagilor.

Ne ocupam noi de tot, tu doar te distrezi.