Explorer MTB Maraton
Traseu de mountain bike
Acces: Din DJ229A Luncavița-Nifon
Distanța: 68km
Punct de plecare:Poiana Babei- Cetățuia
Diferența de nivel: 1511m
Timp de deplasare: 7-10 ore
Nivel: avansat
Suprafața: drumuri pietruite, de pământ, asfalt
Explorer MTB Tura Lungă este un traseu de mountain bike care face parte din seria de competiții de Cupa României MTB Maraton, acesta trece prin parcul Național Munții Măcinului, în mare parte prin pădurile acestuia, dar ajunge și în Culmea Pricopanului și foarte aproape de comuna Greci.
Traseul pleacă din Poiana Babei, locație aflată în comuna Luncavița- Satul Cetățuia.






De aici se pleacă pe DJ229A spre Nifon, aproape de km1,5 se intră în dreapta pe Valea Seacă, pe traseul turistic Țuțuiatu, continuăm pe drumul pietruit și mai târziu pe drumul de pământ până aproape de km 7 de unde începe coborarea prin canioanele de loess până la ieșirea din pădure, continuăm spre dreapta pe marginea pădurii până în dealul de la km 11,5 unde virăm la dreapta și intrăm pe o coborâre lungă pe drum pietruit care se termină pe un drum de pământ în Valea Jijilei, lîngă o stână de oi, aici continuăm spre stânga într-o ușoară urcare, mergem pe drumurile de pământ de pe câmpurile de acolo pana la km 16,5 de unde o luăm spre dreapta și urcam prin pădure pe lângă izvor, până la băncuțele de sub Piatra Râioasă, continuăm pe drumul pietruit ce șerpuiește în jos pe sub Culmea Pricopanului până ajungem la câmp, la km20, de aici virăm stânga și ținem drumul pietruit până aproape de Greci, unde, la km 25,5 virăm stânga și începem urcarea pe drumul pietruit ce se intersectează la km 27 cu un alt drum pietruit ce coboară în dreapta spre satul Greci.
Virăm stânga și continuăm să urcăm, trecem de carieră și urcăm până la intrarea în pădure, de aici prin canioanele de loess, până la km 35,5 unde virăm dreapta și urcăm pe sub vârful Căpușa, continuăm drumul nostru până la km37,8 unde se afla izvorul Italienilor, coborâm la el, ne răcorim și ne întoarcem pe traseu.
Continuăm până aproape de Țuțuiatu, aici pe traseul turistic putem ajunge în șaua Țuțuiatu sau pe Vf, Țuțuiatu, după ce facem fotografii ne întoarcem la traseu, continuăm până la km 41,1, unde virăm stânga și începem să coborâm până la drumul pietruit care începe la km 44, continuăm pe acesta până la DJ229A.
Aici putem scurta traseul nostru, dacă dorim asta, virăm stânga și în 8 km ajungem la Poiana Babei.
Continuăm traseul lung virând dreapta până la intrarea în Nifon, la km 51,5 virăm stânga pe drumul ce urcă spre Mănăstirea Cocoș, la km 57,5 virăm stânga pe drumul de pământ ce intră în pădure și mergem până ajungem la un drum pietruit, lat, ce ne va duce până la finalul traseului nostru, în Poiana Babei Ioana.






Probleme:
- Mici probleme de orientare, datorate multitudinii de drumuri din anumite porțiuni ale traseului;
- Pe alocuri poate exista riscul de pană de la colții babei, sau snakebite;
- Lipsa apei potabile, există 2 izvoare, unul la km17 și Izvorul Italienilor;
- Pot apărea câini, de obicei fug, uneori, când sunt din cei care însoțesc oile pot fi mai agresivi.
Recomandări:
- Folosirea unei aplicații de orientare care să folosească hărțile google;
- Plecarea în traseu cu o rezervă de minim 2 L de apă și hrană pentru o zi;
- Kitt de pană și cameră de schimb, de preferat 2 camere;
- Spray cu piper pentru animale;
- Cremă de protecție solară și spray-uri sau alte produse pentru țânțari;
- Trusă de prim ajutor
- La intrarea pe traseu anunțați familia sau prietenii despre traseul pe care-l urmați.